împinge

See also: impinge

Romanian

Etymology

From Latin impingere, present active infinitive of impingō.

Verb

a împinge (third-person singular present împinge, past participle împins) 3rd conj.

  1. to push (transitive: apply a force to (an object) so that it moves away), thrust, shove
  2. to goad, drive

Conjugation
    conjugation of împinge (third conjugation, past participle in -s)
infinitive a împinge
gerund împingând
past participle împins
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present împing împingi împinge împingem împingeți împing
imperfect împingeam împingeai împingea împingeam împingeați împingeau
simple perfect împinsei împinseși împinse împinserăm împinserăți împinseră
pluperfect împinsesem împinseseși împinsese împinseserăm împinseserăți împinseseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să împing să împingi să împingă să împingem să împingeți să împingă
imperative — tu — — voi —
affirmative împinge împingeți
negative nu împinge nu împingeți

Derived terms
  • împingere
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.