căca

See also: caca, Caca, caça, caçà, cáca, and ćaća

Romanian

Etymology

From Latin cacāre, present active infinitive of cacō, ultimately from a Proto-Indo-European root *kakka-.

Verb

a căca (third-person singular present cacă, past participle căcat) 1st conj.

  1. (vulgar, reflexive) to defecate, shit

Conjugation
    conjugation of căca (first conjugation, no infix)
infinitive a căca
gerund căcând
past participle căcat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present cac caci cacă căcăm căcați cacă
imperfect căcam căcai căca căcam căcați căcau
simple perfect căcai căcași căcă căcarăm căcarăți căcară
pluperfect căcasem căcaseși căcase căcaserăm căcaserăți căcaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să cac să caci să cace să căcăm să căcați să cace
imperative — tu — — voi —
affirmative cacă căcați
negative nu căca nu căcați

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.