ciura

Romanian

Etymology

From ciur, possibly corresponding to Latin crībrō, crībrāre, through a Vulgar Latin dissimilated form *cibrāre[1].

Verb

a ciura (third-person singular present ciurează, past participle ciurat) 1st conj.

  1. (archaic) to sift (with a sieve), sieve, pass through a sieve
  2. (archaic) to embroider

Conjugation
    conjugation of ciura (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a ciura
gerund ciurând
past participle ciurat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present ciurez ciurezi ciurează ciurăm ciurați ciurează
imperfect ciuram ciurai ciura ciuram ciurați ciurau
simple perfect ciurai ciurași ciură ciurarăm ciurarăți ciurară
pluperfect ciurasem ciuraseși ciurase ciuraserăm ciuraserăți ciuraseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să ciurez să ciurezi să ciureze să ciurăm să ciurați să ciureze
imperative — tu — — voi —
affirmative ciurează ciurați
negative nu ciura nu ciurați

Synonyms

References
  1. http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/B132/pdf/04
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.