decupla

See also: décupla

Italian

Adjective

decupla

  1. feminine singular of decuplo

Latin

Adjective

decupla

  1. inflection of decuplus:
    1. nominative/vocative feminine singular
    2. nominative/accusative/vocative neuter plural

Adjective

decuplā

  1. ablative feminine singular of decuplus

Romanian

Etymology

From French découpler.

Verb

a decupla (third-person singular present decuplează, past participle decuplat) 1st conj.

  1. to uncouple, decouple

Conjugation
    conjugation of decupla (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a decupla
gerund decuplând
past participle decuplat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present decuplez decuplezi decuplează decuplăm decuplați decuplează
imperfect decuplam decuplai decupla decuplam decuplați decuplau
simple perfect decuplai decuplași decuplă decuplarăm decuplarăți decuplară
pluperfect decuplasem decuplaseși decuplase decuplaserăm decuplaserăți decuplaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să decuplez să decuplezi să decupleze să decuplăm să decuplați să decupleze
imperative — tu — — voi —
affirmative decuplează decuplați
negative nu decupla nu decuplați

Spanish

Verb

decupla

  1. inflection of decuplar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.