discerne
See also: discerné
French
Verb
discerne
- inflection of discerner:
- first/third-person singular present indicative/subjunctive
- second-person singular imperative
Italian
Latin
Portuguese
Verb
discerne
- inflection of discernir:
- third-person singular present indicative
- second-person singular imperative
Romanian
Etymology
From French discerner, from Latin discernere.
Verb
a discerne (third-person singular present discern, past participle discernut) 3rd conj.
- to discern
Conjugation
conjugation of discerne (third conjugation, past participle in -ut)
| infinitive | a discerne | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | discernând | ||||||
| past participle | discernut | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | discern | discerni | discerne | discernem | discerneți | discern | |
| imperfect | discerneam | discerneai | discernea | discerneam | discerneați | discerneau | |
| simple perfect | discernui | discernuși | discernu | discernurăm | discernurăți | discernură | |
| pluperfect | discernusem | discernuseși | discernuse | discernuserăm | discernuserăți | discernuseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să discern | să discerni | să discearnă | să discernem | să discerneți | să discearnă | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | discerne | discerneți | |||||
| negative | nu discerne | nu discerneți | |||||
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.