disloca

See also: dislocá

Italian

Verb

disloca

  1. inflection of dislocare:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Anagrams

Romanian

Etymology

From French disloquer, from Latin dislocare.

Verb

a disloca (third-person singular present dislocă, past participle dislocat) 1st conj.

  1. to dislocate

Conjugation
    conjugation of disloca (first conjugation, no infix)
infinitive a disloca
gerund dislocând
past participle dislocat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present disloc disloci dislocă dislocăm dislocați dislocă
imperfect dislocam dislocai disloca dislocam dislocați dislocau
simple perfect dislocai dislocași dislocă dislocarăm dislocarăți dislocară
pluperfect dislocasem dislocaseși dislocase dislocaserăm dislocaserăți dislocaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să disloc să disloci să disloce să dislocăm să dislocați să disloce
imperative — tu — — voi —
affirmative dislocă dislocați
negative nu disloca nu dislocați

Spanish

Verb

disloca

  1. inflection of dislocar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.