durui

Latin

Verb

dūruī

  1. first-person singular perfect active indicative of dūrēscō

Romanian

Etymology

From dur +‎ -ui.

Verb

a durui (third-person singular present duruie, past participle duruit) 4th conj.

  1. to rumble

Conjugation
    conjugation of durui (fourth conjugation, no infix)
infinitive a durui
gerund duruind
past participle duruit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present durui durui duruie duruim duruiți duruie
imperfect duruiam duruiai duruia duruiam duruiați duruiau
simple perfect duruii duruiși durui duruirăm duruirăți duruiră
pluperfect duruisem duruiseși duruise duruiserăm duruiserăți duruiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să durui să durui să duruie să duruim să duruiți să duruie
imperative — tu — — voi —
affirmative duruie duruiți
negative nu durui nu duruiți

Western Cham

Etymology

Cognate with Eastern Cham daruai. Compare Malay duri.

Pronunciation
  • IPA(key): /du.ɣuɪ/

Noun

durui

  1. thorn
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.