exorta

Latin

Participle

exorta

  1. inflection of exortus:
    1. nominative/vocative feminine singular
    2. nominative/accusative/vocative neuter plural

Participle

exortā

  1. ablative feminine singular of exortus

Portuguese

Verb

exorta

  1. inflection of exortar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

From French exhorter, from Latin exhortari.

Verb

a exorta (third-person singular present exortează, past participle exortat) 1st conj.

  1. to urge

Conjugation
    conjugation of exorta (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a exorta
gerund exortând
past participle exortat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present exortez exortezi exortează exortăm exortați exortează
imperfect exortam exortai exorta exortam exortați exortau
simple perfect exortai exortași exortă exortarăm exortarăți exortară
pluperfect exortasem exortaseși exortase exortaserăm exortaserăți exortaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să exortez să exortezi să exorteze să exortăm să exortați să exorteze
imperative — tu — — voi —
affirmative exortează exortați
negative nu exorta nu exortați
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.