infatua

See also: infatuá and infatúa

Italian

Verb

infatua

  1. inflection of infatuare:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Latin

Verb

īnfatuā

  1. second-person singular present active imperative of īnfatuō

Romanian

Etymology

From French infatuer.

Verb

a infatua (third-person singular present infatuează, past participle infatuat) 1st conj.

  1. to infatuate

Conjugation
    conjugation of infatua (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a infatua
gerund infatuând
past participle infatuat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present infatuez infatuezi infatuează infatuăm infatuați infatuează
imperfect infatuam infatuai infatua infatuam infatuați infatuau
simple perfect infatuai infatuași infatuă infatuarăm infatuarăți infatuară
pluperfect infatuasem infatuaseși infatuase infatuaserăm infatuaserăți infatuaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să infatuez să infatuezi să infatueze să infatuăm să infatuați să infatueze
imperative — tu — — voi —
affirmative infatuează infatuați
negative nu infatua nu infatuați
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.