urî

See also: Appendix:Variations of "uri"

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin root *horrīre, from Latin horrēre, present active infinitive of horreō (“I am afraid”) (other forms or parts of the verb from horrēscere, horrēscō as with many other 4th conjugation verbs); compare Aromanian urãscu; compare change in meaning also in Albanian urrej (“to hate”), Occitan orrir (“to hate, despise”). See also borî.

Pronunciation
  • IPA(key): /uˈrɨ/

Verb

a urî (third-person singular present urăște, past participle urât) 4th conj.

  1. to hate

Conjugation
    conjugation of urî (fourth conjugation, -ăsc- infix)
infinitive a urî
gerund urând
past participle urât
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present urăsc urăști urăște urâm urâți urăsc
imperfect uram urai ura uram urați urau
simple perfect urâi urâși urî urârăm urârăți urâră
pluperfect urâsem urâseși urâse urâserăm urâserăți urâseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să urăsc să urăști să urască să urâm să urâți să urască
imperative — tu — — voi —
affirmative urăște urâți
negative nu urî nu urâți

Synonyms

Antonyms

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.